Trăim într-o lume în care cuvântul încredere nu are nicio semnificaţie, e doar ceva formal.
Părinţii le spun copiilor că trebuie să devină persoane de încredere, iar apoi îi mint cu neruşinare spunându-le că Moş Crăciun există. Copiii îi cred, doar sunt părinţii lor, de ce i-ar minţi? Părinţii nici nu îşi dau seama ce rău fac, e doar o minciuna nevinovată. Copiii sunte fermecaţi de existenţa unei persoane aşa darnice şi bune. Îl aşteaptă în fiecare an, învaţă poezii pentru al impresiona. Un an întreg aud de la părinţi :" Să fii cumine, altfel nu mai vine Moşul cu cadouri" , iar apoi într-o zi ajung la şcoală şi află de la un coleg ca Moşul nici măcar nu există, e doar o invenţie pentru ai motiva pe ei să fie cuminţi. Sunt dezamăgiţi, au fost minţiţi de persoanele în care aveau încredere. Părinţii inventează tot felul de mituri pentru ai face pe copii să fie cuminţi în loc să le explice avantajele pe care le are o persoană la locul ei.
Când ajung acasă copiii se revoltă pentru că au fost minţiţi, iar părinţii se scuză spunând că au vrut doar ca ei să se poată bucura de existenşa "moşului". Şi asta e doar una din numeroasele minciuni pe care părinţii le spun copiilor încă de la vârste fragede crezând că fac ceea ce trebuie. Să nu mai vorbim de zâna mâseluţă, bau-bau şi alte inveţii care le arată copiilor atât ca sunt crescuţii de mincinoşi, cât şi că lumea e mult mai "pală" decât au fost învăţaţi să creadă. În loc să li se vorbească de frumuseţea unei ploi de vară sau a unui copac înflorit, în loc să fie lăsaţi să se caţere în copaci şi dupa să îşi privească zgârieturile ca pe nişte trofee ale izbândei, lor li se povesteşte despre un om bâtrân care aduce cadouri pe o sanie trasă de reni şi de bau-bau care vine la ei dacă nu dorm.
Copiii ajung să crească în minciună şi dezamăgire, continuă să fie minţiţi de toţi cei din jurul lor, iar apoi aceiaşi oameni care i-au minţit le spun că minciuna e o ruşine.
Li se spune să îi respecte pe oamenii din jurul lor, să îi iubească, să nu-i înşele sau să le facă rău, dar tot ce văd ei la televizor sau la cunoştinţe sunt certuri, divorţuri, lupte pentru bani şi avere.
Li se spune că vor ajunge avuţi doar prin muncă cinstită deşi ei aud doar de oameni care au făcut bani prin mişelie,
Li se spun toate astea, dar nu li se explică de ce se întâplă contrariul, nimeni nu le explică că sufletul unui om nu e ca o carte de instrucţiuni, e mult mai complicat de atât.
Fiecare părinte îţi doreşte o relaţie deschisă cu copilul său, dar atunci când în casă apare o problemă copilul este trimis în camera lui pentru că se discută probleme de adulţi. Cum poate un copil să fie deschis faţă de părinţii lui atâta timp cât ei nu sunt deschişi faţă de el?
Nu vă miraţi că oamenii sunt cum sunt din moment ce voi nu faceţi nimic să schimbaţi asta. Degeaba îi spui cuiva să nu mintă când tu faci asta, dacă vrei ca cei din jur să se schimbe trebuie să îţi schimbi tu atitudinea faţă de ei. Nu te aştepta să fii iubit dacă tu tratetzi cu indiferenţă orice.
Ajută-i pe cei din jur să înţeleagă unde greşesc, nu ţipa la ei, Consolează-i atunci când suferă, nu te mulţumi să le spui că trece. Ajută-i să spere, dar nu-i amăgi.
