Primăvară

      E primavară. Înca imi e dor de tine... Ţi-am spus ce frumoasă erai astă-toamnă? Ce n-aş da să te mai văd aşa, străluceai, ne ţineam de mână, simţeam vântul mângâindu-mi părul, simţeam, în şfârşit simţeam. Toamna a fost cea care m-a schimbat...toamna, dar acum e primăvară.
     Primăvara oamenii sunt fericiţi, primăvara oamenii se îndrăgostesc, dar eu iubesc toamna...trăiesc doar când eşti toamna, iarna ma dezuguşti, iar primăvara îmi e atât de dor că nici nu pot să te văd.
     Ce fel de floare eşti?  Ce se ofileşte primăvara? Ce fel de persoană eşti? Să ma ţii de mână şi apoi să-mi dai drumul, dar trebuia să ştiu, trebuia să ştiu de la început că tu nu stai, eşti ca vremea, iar asta nu e primăvara mea. Mi-ai spus de la începu că te ascunzi, că sentimentele tale rămân în cuşcă, dar apoi ţi-ai pierdut controlul şi lăsai să iasă la iveala totul, acum îmi pare rău că nu te-am ascultat când mi-ai spus sa fug cât mai departe.
     Am început să scriu implorând oamenii din jurul tău să aibă grijă de tine, pentru că am văzut că eu nu-s cel care ar putea să facă, am început apoi mărturisind câte puţin, părea o scrioare de la un fost, dar eu nu am fost niciodată unul...ai fost prea ocupată să te uiţi în exteriorul tău, la oamenii ce trec pe stradă şi pe mine nu m-ai văzut, deşi eram atât de aproape de tine. Te-ai rătacit, te-ai rătacit şi-ţi place, îmi e frică. Vreau să te găseşti, să mă găseşti. De ce nu înţelegi că fără mine nu o să fii niciodată întreagă? De ce nu înţelegi că ai nevoie de iubirea mea? Chiar dacă nu vrei, trebuie să mă iubeşti şi să mă accepţi. E primăvara şi tu tot nu poţi trece peste nămeţii iernii.
     Am înceut prin a fi prietenul tău, am încercat să fiu acolo pentru tine, să mă iubeşti, dar ai ales să ma urăşti şi o dată ce mă uraşti pe mine te urăşti şi pe tine, Am impresia că de fiecare dată când vorbesc cu tine, vorbesc cu mine. Poate eşti doar în imaginaţia mea. Îmi scriu scrisori, scriindu-ţi ţie. Când o să înţelegi că ai rupt o parte din tine, şi m-ai creat? Sau poate eu am rupt o parte din mine şi te-am creat. Cine eşti? Eşti, măcar? Dar eu? Eu sunt?
     Fugi împreuna cu vremea, eşti ploaie când ploua, eşti fulgere şi tunete, îţi cade podoaba toamna, eşti rece când ninge, îngheţi, dar acum de ce nu înfloreşti? Eşti un morman de noroi, oamenii se scutură după ce trec pe lângă tine, ai pălit, farmecul tău nu mai e, nici al meu nu mai e...dar eu mai am puterea să rezist, să încerc. Sunt parte din tine ce refuză să se piardă, sunt cel care nu vrea să zboare, să alerge, vrea sa fie şi atât.
     Ne vedem la vară, primăvara asta nu e pentru noi...

Scrisoare

     Draga mea, să crezi în puterile tale, să crezi în educaţia pe care ţi-am dat-o, să crezi în copilul pe care l-am crescut, să crezi în zâmbetul pe care îl aveai când veneam acasă. Draga mea, să crezi în tot ce erai cândva.
      Distanţa doare, ştiu, dar tu eşti puternică şi ştiu că distanţa dintre noi nu are legătura cu km, dar în viaţă des suntem separaţi de cei pe care îi iubim. Eşti mare acum, iar eu nu mai am dreptul să te îndrum, am pierdut acest drept acum mult timp, dar cu toate astea încă mă simt în măsură să-ţi spun câte ceva.
     Respectă-te şi ai curajul să spui "nu" atunci când simţi, impune-te, să nu depinzi de alţii căci tu, singură poţi să faci orice. Nu te îndoi de sclipirea de inteligentă din ochii tăi pe care am recunoscut-o înca de când ne jucam împreuna prin casă. Nu uita să te joci, joacă-te draga mea şi atunci când  să ai parul nins de atâtea griji. Dansează, draga mea şi atunci când afară tună şi fulgeră, dar cel mai important dansează atunci când înăuntrul tău se dă cea mai mare lupta. Cântă draga mea, fără frică, cântă când alţii tac şi taci când alţii cântă.
     Nu lăsa pe nimeni să-ţi fure visele, nu lăsa pe nimeni să ia decizii pentru tine, nu lăsa pe nimeni să ocupe o prea mare parte din inima ta, ştii prea bine ce se întâmplă când faci asta. Oferă respect tuturor şi nu te lasă intimidată, fii asa cum trebuie să fie orice doamnă. Aranjează-te, dar fii naturală, nu te ascunde şi nu purta măşti. Să ai spatele drept şi privirea clară, vorbele ce-ţi ies pe gură să fie demne de tine. Ai grijă la ce spui, e o artă să vorbeşti, e o artă să fii femeie.
     Te-am lăsat un copil, iar acum când te văd eşti o doamna, îmi doresc uneri să te mai protejez, să cert un băiat ce întoarce capul după tine pe stradă, să ţin molară băieţilor ce au tupeul de a striga după tine, dar apoi observ cum tu singură îţi întâreşti paşii şi prin simple miscări îi faci să înţeleagă că tu nu accepti astfel de comportamente. Le arăţi că tu meriţi respect, le arăţi ca nu aşa trebuie să te comporţi cu o femeie. Uneori, îmi doresc ca eu să fi fost cel care te-a învăţat asta, dar tu ai învăţat singură si poate aşa ai făcut-o mai bine ca oricine.
     Draga mea, iubeşte-te şi fii îngăduitoare cu tine. Draga mea, nu mai eşti un copil, ai crescut, Acum, când te văd, te privesc, parcă nu te mai recunosc, eşti frumoasă, eşti elegantă, esti perfectă. Sunt doar vorbele unui umil ce nu a putut să-ţi asigure tot ce aveai nevoie, ce nu ţi-a arătat grija pe care o meritai, dar acum tot ce mai pot să fac e să sper că vei găsi pe cineva care să aibă grijă de tine şi să te trateze aşa cum eu nu am ştiut. Pe cineva care să se joace cu tine aşa cum făceam noi. O să vină o vreme când zâmbetul acela minunat îţi va apărea pe faţă la venirea altcuiva, o să vină vremea când o să uimeşti pe atcineva cu ideile tale năstruşnice. O să vină vremea... eu pe a mea am pierdut-o, cum te-am pierdut şi pe tine, te-am pierdut...