Stabilitatea ne omoară, nicidecum frica de schimbare. Cei ce nu se pot pierde pe ei înşişi, nu se pot pierde nici în braţele tale. Cei ce refuză să se rătăcească din când în când nu-ţi pot fi parteneri de drum, oricât de mult ai dori asta...
Schimbările nu produc rău, nu te ameţesc şi nu te constrâng. Monotonia te aduce la disperare, dându-ţi impresia de corect.
Decidem dacă ceva este corect sau nu în funcţie de dorinţele şi învâţăturile noastre, de propria experienţă de viaţă, iar asta mă face să cred că nu există bucurie sau tristeţe. Totul pur si simplu este. Nimeni nu poate nega lungimea părului, înălţimea sau culoarea pielii, dar când vine vorba de sentimente, nimeni nu va ştii niciodată. Însăşi fercirea şi tristeţea sunt relative. Sentimentele sunt lucruri pe care nu ni le putem însuşi, pentru că nciodată nu o să fim mai mult decât ceea ce suntem, niciodată nu o să fim într-un fel anume, mereu vom fi ceva mai mult decât înţeleg alţii şi mai puţin decât înţelegem noi.
Fericirea nu e atunci când e cald şi frumos, iar tristeşea nu e atunci când e frig şi întuneric. Fericirea nu e. Tristeţea nu e nici ea, dar lumea pur si simplu e.
Oamenii nu plâng de supărare, ei doar plâng.
Pentru a trăi nu ai nevoie să simţi, dar atunci când simţi cu siguranţă trăieşti. Să simţi nu înseamnă să spui, să demonstrezi sau să scrii despre asta, pentru a simţi nu trebuie nici să-ţi tremure picioarele, nici să-ţi transpire mâinile, trebuie doar să ştii ca se naşte ceva într-un colţ al minţii tale, ceva numai al tău.
Să simţi înseamnă să fii, dar nu mereu când eşti şi simţi.
Oamenii întodeauna fac lucruri pe care mai apoi le regretă, eu le numesc "lucruri ce te ţin noaptea treaz", acele aparent nimicuri ce te fac să uiţi senzaţia de foame şi sete, ce te poartă spre lumi paralele, unde faptele nu mai sunt pur şi simplu fapte, unde totul prinde o însemnătate teatrală, unde nici zâmbetul nu mai e zâmbet.
"Lucrurile ce te ţin noaptea treaz" sunt urmate de scuze, scuze ce te îndepărtează şi mai mult de real, ce te poartă pe tărâmuri şi mai îndepărtate, unde faptele dispar cu totul. Transfigurează realitatea, îţi foarmează o lume în care trăieşti aparent fericit, dar eşti în ignoranţă. Exilat de aparenta dezamăgire, trăind în minciună şi inconştienţă. Scuzele sunt portiţa celor ce nu-şi pot asuma fapte concrete, scuzele sunt slăbiciunea celor ce nu suportă adevărul, scuzele sunt drumul spre tărâmul amăgirilor.
Nu e greşit să-ţi ceri scuze, nu e greşit să recunoşti că ai luat o decizie ce nu a facut tocmai bine, dar nu e etic faţă de tine să te laşi purtat de acestea departe de real, nu-i moral faţă de propria persoană să zburzi pe câmpuri cu flori în timp ce catastrofele produse de tine încă rănesc oameni.
