Iarnă

     A fost toamna în sufletu ei, acum e iarnă. Se schimbă împreună cu natura. Mă întrebam dacă iarna îşi va păstra frumuseţea pe care o avea în toamnă şi speram, speram că o sa fie şi mai frumoasa.
     Frumuseţea haosului produs de toamna s-a pierdut încet şi a lăsat în urmă doar pustiu. Dacă înainte gândurile îi alunecau ca o mare de frunze, dacă picioarele ei tremurau în faţa tunetelor, dacă ochii i se umezeau când vedea cum natura moare, dacă sufletul ei se colora în frumoasele culori ale toamnei, acum totul a pierit. E doar pustiu şi linişte. Şi cât de plină de viaţă era înainte...
     Rătăcită prin poveşti de toamna.
     Acum în iarnă nici nu se mai caută.
     Iarna asta, ţinând-o de mână şi totuşi simţind că e departe m-a dus la disperare, niciodată nu a văzut nimic în mine, niciodată nu am reuşit să o fac să zâmbească aşa cum reuşeşti tu si te rog nu o lăsa să rămână ca într-un castel de gheaţă şi să nu mai pătrundă primăvara în sufletul ei. O plimb, îi dau să mănânce, îi citesc şi îi spun toate glumele ce-mi trec prin cap, dar ştiu că se simte cu adevărat vie doar atunci când tu îi vorbeşti. Era atât de puternică, iar acum refuză să lupte.
     Frumuseţea se scurge din ea cum se scurge apa ce rămâne în urma zăpezii.
    Toamna cearcănele şi rănile îi erau acoperite de frunze, o puteam distinge de la depărtare, dar acum şi-a pierdut podoaba şi încrederea. E goala în faţa frigului, iar eu nu o pot convinge să se îmbrace. Pielea-i vânată, privirea pierdută, parul îngheţat şi plin de zăpadă, nu se oboseşte să se scutere. Dacă nu aş ştii cine e, aş putea să o confund cu o sperietoare rămasă de pe vremea recoltei.
     Îmbrac-o, te rog, ai grijă de ea şi nu o lăsa să tremure. Vorbeşte-i chiar dacă nu-ţi răspunde, te ascultă şi ştiu cât de mult se bucură să te ştie aproape. Sufletu-i e îngheţat, oferă-i căldură şi trezeşte-l la viaţă, nu o acoperi cu o pătură, spune-i povestea soarelui, cântă-i şi ai să vezi cum încet stratul de gheaţă se va topi. O sa fie vulnerabilă, fără protecţie şi fără nimic, atunci, te rog, să o iubeşti cel mai mult. Îi e frică de ea, îi e frică de momentul în care o să simtă din nou, dar ai răbdare, căci atunci când va simţi nu va mai exista anotimp pentru niciunul dintre voi.