Schimbare

     Credeam că mă înţeleg, că ştiu, dar apoi mi-am dat seama că nu e deloc aşa, nu înţeleg şi nici nu cunosc.
     Cum putem susţine că ne cunoaştem atâta timp cât atunci când ne punem în pat după o zi plină, suntem cu totul altă persoană decât cea care s-a ridicat din pat dimineaţa, suntem altcineva cu toate că sfârşim ciclul unei vieţi în aceleaşi aşternuturi prăfuite, pline de gânduri şi îmbâcsite cu lacrimi.
     Nu sunt nici mai bun, nici mai rău decât cel care am fost. Sunt cu totul altcineva, niciun gând nu mai coincide.
     Să nu-ţi fie frică că sentimentele pentru cei din jur se pot schimba în timpul zilei. Ne schimbăm şi ziua, dar atunci se schimbă ideile despre lume, idealurile, motivul pentru care trăim, dar noaptea, atunci când nimeni nu ne vede, se schimbă sentimentele.
     Întâmplările de peste zi se resimt doar noaptea, e de parcă creaturi din ceruri, din adâncurile apelor şi ale pământului ies la suprafaţă, se aşează alături de tine, te mângâie şi-ţi vorbesc.
     Să nu-şi fie frică, dacă de dimineaţă îţi spun că te iubesc cu siguranţă am să o fac şi seara. Dar noaptea! Vai! Cand vine noaptea! Raiul nu mai e Rai, Iadul nu mai e Iad, sunt amândouă pe Pământ. Raţiunea şi emoţia se îmbină, apoi se desprind, se joacă cu tine, te duc în apogeul disperării, apoi te ridică în măreţia liniştii.
     Sunt oamenii aşa frumoşi când dorm pe cât se spune? Nu. Nu au cum să fie pentru că atunci pornesc războaiele. Cele mai sângeroase războie se dau în înteriorul oamenilor, atunci e cea mai mare vărsare de sânge. Ca şi cum toate spiritele ce au fost pe Pământ sau care urmează să vină se strâng , făcând să se piară tot ce aveau oamenii bun sau rău. Nu mai sunt nimic. Nimicul... Binele are frumuseţea lui, răul deseori e mai frumos ca binele, dar nimicul, el nu e nici urât nici frumos. Aş putea spune că nu e deloc, dar apoi privindu-te dormind îmi dau seama că această ipoteză e cât se poate de falsă.
     Adorm lângă tine fiind eu şi mă trezesc lângă un străin fiind altcineva.
     Cum să-ţi păstrezi sănătatea mintală într-o lume a incertitudinii, a suferinţei din iubire şi a extazului din supărare.
     Deşi mă schimb în fiecare zi ce trece, o parte din mine îşi păstrează vechile obiceiuri. Râd atunci când sufăr şi plâng atunci când sunt fericită. De ce caut în afară elemente concrete când eu sunt singurul abstract din viaţa mea. De ce mă amăgesc aruncând cuvinte pe pagini, de ce mă rătăcesc în gânduri fără destinaţie şi refuz să fac lucrurile în ordinea lor firească?