Credeam că îmi e dor de tine, dar mi-am dat seama că nu e aşa, îmi e dor de mine, îmi e dor de cine eram atunci când erai aici, de sentimentele pe care le aveam datorită ţie, îmi e dor de persoana care deveneam când erai alături de mine, dar atunci când ai plecat ai luat şi aceea parte din mine, partea după care acum tânjesc.
Îmi e dor de acel "eu" care a plecat cu tine.
Ai plecat şi ai lăsat în urmă uşa deschisă, în aşa fel încât să îmi amintesc mereu de absenţa ta, să mă cutremure mereu vântul lăsat de tine în urmă. Ai lăsat uşa deschisă pentru că ai ştiut că nu am să găsesc niciodată puterea să o închid, ai ştiut că o să aleg să privesc uşa deschisă şi să simt adierea vântului, să simt frigul cum îmi intră în oase. Ai ştiut că nu am să pot rupe singura legătură pe care o mai am cu tine: amintirea, ai ştiut că am să aleg să înfrunt frigul lăsat de plecarea ta decât să închid uşa, să las totul în urmă şi să rămân la caldură.
Ţi-ai luat toate măsurile, te-ai asigurat că amintirea ta va rămâne ca un drog pentru mine: ai plecat cu o parte din mine şi ai lăsat uşa larg deschisă, ştiind că singură nu am să o pot închide.
Deşi acum mă uit în faţă, o parte din mine încă trăieşte în trecut alături de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu