Ţipă

     Cerul e cenuşiu, soarele îşi pierde razele printre ramurile copacilor, se lasă întunericul şi ştii că o să fii nevoit să urci scările şi să te retragi în camera ta, singur cu gândurile tale.
     Îţi e frică pentru că e timpul să te întâlneşti cu gândurile ce au încercat toată ziua să te domine.
     Până atunci ai stat înconjurat de persoane, ai fost în lume, în societate, iar orgoliul nu te-a lăsat să plângi, să ţipi, să te comporţi ca un copil căruia i s-a luat jucăria, ai stat drept şi ai zâmbit pentru că aşa se face, nu-i frumos să îţi arăţi temerile...
     Societatea ne-a învăţat să purtăm măşti, oamenii ne-ai criticat şi ne-au făcut să nu le mai dăm jos.
     Dar acum eşti singur şi poţi să plângi, poţi să ţipi, dă drumul tuturor sentimentelor pe care le-ai comprimat.
   
     Ţipă să te audă o lume întragă!
     Ţipă, oricum nimănui nu-i pasă, tot singur vei fi, tot te vor critica, tot tu vei fi cel care greşeşte atunci când eşti tu însuţi.
      Ne cer să ne comportăm matur, dar nu le pasă că maturitatea asta ne seacă de viaţă.
      Eu zic sa fii tu, dacă râzi vei fi criticat, dacă plângi vei fi criticat, aşa că simte-te tu împacat cu tine, nu te gândi la ce spun alţii.

     Fii tu cel care dansează după cum cântă ploaia, nu după cum cântă cei din jur!