Timp

     Stăteam pe peron şi aşteptam să vină trenul, deşi acesta urma să aibă întârziere de mai bine de o oră nu am intrat în panică, aveam timp pentru toate.

     Lângă mine se aşează o femei care îmi părea destul de tânără deşi chipul îi era brăzdat de riduri. Doamna nu a reuşit să stea într-o poziţie mai mult decât o jumătate de minut. Se tot agita pe scaun, făcându-mă să mă întreb dacă nu se va forma o gaură acolo unde stă ea. Arunca priviri pline de reproş spre ceasul de la mână apoi îşi ridica repede privirile să nu cumva să apară trenul fără să îl vadă.

      Mi-am îndreptat privirea în altă parte ca să nu o mai văd pe doamnă cum se agită, dar la scurt timp o aud pufăind plină de mânie. 

      Fără a mai putea să rezist mă întorc şi o întreb pe doamnă cu calm:

     -Ce aţi păţit de sunteşi aşa neliniştită?

     -Tu nu vezi, domnişoară? Aştept trenul ăsta de jumătate de oră şi am lucruri mai bune de făcut decât să stau pe scaun, aşteptându-l.

     Mă gândesc plină de amuzament că e normal să aibă lucruri mai bune de făcut dacă nu observă că scaunul e pe cale să cedeze de la toate mişcările bruşte pe care le face.

    - Dar de unde graba asta doamnă? Pe semne că aveţi ceva important de făcut când ajungeţi la destinaţie.

    -Ceva important? zise doamna pufăind uşor. Da' de unde? Am multe lucruri de făcut şi totuşi nimic important.  Timpul meu se împarte între copii, serviciu, studii, familie şi alte îndatoriri. Totul este la fel mereu. În fiecare clipă mă pregătesc pentru a duce la îndeplinire tot ce am de făcut.

     - Încercaţi să vă încadraţi în ceva ce nu există.

     - Ce vrei să spui? Acum femeia mă privea cu ceva ce se putea compara cu mirarea.

    - Timpul nu există. Dacă nu ar exista schimbările continue din viaţa noastră termenul de timp ar fi scos din vocabular. Dacă totul ar fi la fel nu ne-am da seama că e ceva care trece pe lângă noi, aici vorbesc de timpul în care credeţi dumneavoastră, căci eu nu cred în el, ci doar în schimbare şi în puterea ei de a ne arăta că nimic nu e pentru todeauna.

     - Asta ar putea să aibă sens, dar tot nu îmi rezolvă problema. 

     - Nu înţeleg de ce vă grăbiţi să ajungeţi într-un loc de unde oricum o să plecaţi. De ce să te grăbeşti să ajungi la o destinaţie când drumul până la ea e cel mai frumos, datorită drumului o să îţi aminteşti că ai ajuns unde ai vrut.

      Femeia mă privea cu ochii mari, apoi s-a auzit un huruit şi amândouă ne-am întors spre trenul care sosise. Atunci i-am spus zâmbind: 

    -Priviţi! Tocmai a avut loc o schimbare în peisaj şi asta v-a făcut să vă daţi seama că a trecut timpul. Acum o să mergeţi nerăbdătoare să prindeţi un loc în tren şi o să speraţi că o să ajungeţi repede. O să vă daţi seama că v-aţi enervat degeaba, având în vedere că tot acolo o să ajungeţi, iar mai apoi o să plecaţi de unde aţi dorit atât de mult să ajungeţi spre un loc care probabil o sa va creeze cam tot atâta nerăbdare. Haideţi, o să pierdeţi trenul dacă nu vă grăbiţi  şi din câte mi-am dat seama pentru dumneavoastră timpul este tare preţios.

     - Tu nu vii?

     - Nu, prietenul meu cu care urma să iau trenul nu a ajuns încă. Cred că o să îl aştept.

     - Dar asta înseamnă că o să pierzi trenul!!! Nu te enervează că întârzie?

     Femeia părea tot mai mirata. I-am zis pe un ton amuzat: 

     -O, nu! Întârziatul face parte din el. El ajunge mereu la timp doar că asta e mai târziu ca la alţii. El ajunge mereu când trebuie chiar dacă poate o să pară că întârzie.

     Femeia a început să râdă, dar se vedea că avea fruntea încruntată. S-a urcat repede în tren şi a continuat să mă privească pe un geam până trenul a dispărut în depărtare. 

     Atunci prietenul meu şi-a făcut apariţia şi mi-a zis zâmbind:

      -Hei, scuze că am întârziat. Ce zici ca până la următorul tren să mergem să ne plimbăm prin oraş?

     Era o idee strălucită. Acum aveam să petrecem mai mult timp împreună.