Primăvară

      E primavară. Înca imi e dor de tine... Ţi-am spus ce frumoasă erai astă-toamnă? Ce n-aş da să te mai văd aşa, străluceai, ne ţineam de mână, simţeam vântul mângâindu-mi părul, simţeam, în şfârşit simţeam. Toamna a fost cea care m-a schimbat...toamna, dar acum e primăvară.
     Primăvara oamenii sunt fericiţi, primăvara oamenii se îndrăgostesc, dar eu iubesc toamna...trăiesc doar când eşti toamna, iarna ma dezuguşti, iar primăvara îmi e atât de dor că nici nu pot să te văd.
     Ce fel de floare eşti?  Ce se ofileşte primăvara? Ce fel de persoană eşti? Să ma ţii de mână şi apoi să-mi dai drumul, dar trebuia să ştiu, trebuia să ştiu de la început că tu nu stai, eşti ca vremea, iar asta nu e primăvara mea. Mi-ai spus de la începu că te ascunzi, că sentimentele tale rămân în cuşcă, dar apoi ţi-ai pierdut controlul şi lăsai să iasă la iveala totul, acum îmi pare rău că nu te-am ascultat când mi-ai spus sa fug cât mai departe.
     Am început să scriu implorând oamenii din jurul tău să aibă grijă de tine, pentru că am văzut că eu nu-s cel care ar putea să facă, am început apoi mărturisind câte puţin, părea o scrioare de la un fost, dar eu nu am fost niciodată unul...ai fost prea ocupată să te uiţi în exteriorul tău, la oamenii ce trec pe stradă şi pe mine nu m-ai văzut, deşi eram atât de aproape de tine. Te-ai rătacit, te-ai rătacit şi-ţi place, îmi e frică. Vreau să te găseşti, să mă găseşti. De ce nu înţelegi că fără mine nu o să fii niciodată întreagă? De ce nu înţelegi că ai nevoie de iubirea mea? Chiar dacă nu vrei, trebuie să mă iubeşti şi să mă accepţi. E primăvara şi tu tot nu poţi trece peste nămeţii iernii.
     Am înceut prin a fi prietenul tău, am încercat să fiu acolo pentru tine, să mă iubeşti, dar ai ales să ma urăşti şi o dată ce mă uraşti pe mine te urăşti şi pe tine, Am impresia că de fiecare dată când vorbesc cu tine, vorbesc cu mine. Poate eşti doar în imaginaţia mea. Îmi scriu scrisori, scriindu-ţi ţie. Când o să înţelegi că ai rupt o parte din tine, şi m-ai creat? Sau poate eu am rupt o parte din mine şi te-am creat. Cine eşti? Eşti, măcar? Dar eu? Eu sunt?
     Fugi împreuna cu vremea, eşti ploaie când ploua, eşti fulgere şi tunete, îţi cade podoaba toamna, eşti rece când ninge, îngheţi, dar acum de ce nu înfloreşti? Eşti un morman de noroi, oamenii se scutură după ce trec pe lângă tine, ai pălit, farmecul tău nu mai e, nici al meu nu mai e...dar eu mai am puterea să rezist, să încerc. Sunt parte din tine ce refuză să se piardă, sunt cel care nu vrea să zboare, să alerge, vrea sa fie şi atât.
     Ne vedem la vară, primăvara asta nu e pentru noi...