Cea mai tristă zi din viaţa unui om e cea în care realizează că doar persoanele pe care le iubeşte ajung să îl cunoască cu adevărat şi tocmai ele sunt cele care o merită cel mai puţin. Persoanele care îl iubesc vor fi mereu cele date la o parte, ele vor fi cele care îl vor privi de la distanţă şi vor vedea cum se distruge, fără a putea interveni. Cea mai tristă zi e cea în care realizezi că nu contează ce iubeşti, ci ce te iubeşte. Cea mai tristă zi e cea în care realizezi că spunând adevărul te sabotezi.
Nu îmi mai e frică că am să mă împiedic de o piatră pe stradă, îmi e frică că am să mă izbesc de ziduri de egoism şi invidie, am să privesc iluzia fericirii, am să privesc feţele oamenilor pe care îi numeam prieteni cum se îmbată în zâmbete pline de ură şi răutate. Îmi e frică de priveliştea în care oameni se simt bine de mizeria pe care au creat-o. Iluzia binelui şi a fericirii te îngroapă şi nimeni nu va mai putea să sape după tine.
Degeaba ajungi deasupra tuturor, degeaba eşti deasupra lumii, degeaba priveşti în jos, căci tot ce vei vedea va fi arid.
Doar cei ce îşi cunosc limitele le pot depăşi..
Ce faci atunci când iubeşti doar oameni mizerabili si mai ales ce faci atunci când aceştia îţi raspund iubirii?
Oamenii nu-s făcuţi pentru a face bine. A fi nebun înseamnă a fi bun, "ne-ul" din faţă e doar o iuzie, o amăgire, aşa cum e viaţa însăşi. Mai bine îmi petrec o viaţă în nebunie, decât să-mi arunc principiile, să calc în picioare adevărul în care trăiesc.
Prefer singurătatea în favoarea relaţiilor dăunătoare. O viată plină de răsărituri privite singur sună mai bine decât o viaţă în care să fii infectat de cei din jurul tău. Prefer să privesc cerul cu lacrimi în ochi, decât să privesc dezastrul în ochii cuiva.
Plâng din când în când pentru a putea elibera rugina ce se strânge, pentru a începe o nouă zi cu naivitatea şi credibilitatea unui copil că mâine oamenii vor fi din nou buni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu