Arta

     Arta nu se naşte în momentele în care oamenii sunt fericiţi sau trişti, arta se naşte atunci când oamenii nu mai simt, atunci când nu mai au puterea necesară să-şi continue viaţa, când totul devine gri, lipsit de substanţă. Arta e atât de lipsită de sentiment, e creată de gol, iar noi o umplem cu trăirile noastre atunci când o privim. Arta nu transmite sentiment, noi singuri, ne privim propriile sentimente în ea, deoarece oamenii simt nevoia ca de fiecare dată când văd ceva ce nu are înţeles să îi dea unul, dar de cele mai multe ori, văd goluri care nu există şi le încarcă cu viu, stricând frumuseţea şi echilibrul. Pentru că, contrar a ceea ce pare, unele goluri rămân mai bine neumplute, la fel cum unele răni rămân mai bine deschise şi la fel cum unele cuvinte rămân mai bine nespuse.
     Aşa că, asemeni iernii, te rog să îngheţi tot ce eşti, să uiţi de tine şi măcăr pentru un moment să devii asemeni unei oglinzi în care oamenii să creadă că se uită la tine, dar de fapt să se vadă pe ei. Te rog ca măcăr pentru un moment să încerci să fii aşa cum lumea îşi doreşte să fii, pentru un moment să renunţi la ce visezi tu, să renunţi la idealurile tale şi să te conformezi cu majoritatea. La sfârşit vei fi atât de obosit, atât de plin de trăiri care nu sunt ale tale, atât de plin de mediocritate şi de absurd, atât de gri şi de gol, iar eu o să mă bucur.
     Te rog, pentru un moment, distruge-te cum au făcut-o atâţia, distruge-te ca să înţelegi, căci cea mai mare problemă a ta e că refuzi să vezi, distruge-te pentru a vedea cine ai fost şi cine ai putea să fii.