Dumnezeu

     E atât de mult rău că avem impresia că aşa trebuie să fie.
     De mici ni s-a spus că acolo undeva există un Dumnezeu, probabil e undeva departe şi foarte ocupat, căci eu nu l-am văzut pe aici niciodată, nici măcar în trecere. Ni s-a spus că e bun, că ne ocroteşte şi ne păzeşte. Cu cât auzeam mai multe poveşti despre El cu atât îmi era mai drag, dar tot o dată şi mai dor de el. Deşi nu înţeleg cum îţi poate fi dor de cineva pe care nu-L cunoşti.
     Ni s-a spus că El are grijă ca totul să fie bine în final, dar ce sens are să duci o viaţă plină de piedici ca să simţi o singură clipă de linişte? Oare merită să trăieşti în frică, disperare şi plin de răni, doar având speranţa că o să fie bine cândva?
     Am aruncat o privire în jur, o privire obictivă, o privire singură şi am înţeles că Dumnezeu nu a fost niciodată bun, nu a ţinut partea oamenilor şi a renunţat de mult la iubire. Dacă chiar există un Dumnezeu atunci el e cel puţin la fel de rău ca noi, la fel de rece şi la fel de plin de complexe. Probabil e un rebel, ce nu şi-a găsit nici scopul şi nici locul în univers, probabil că şi el şi-a pierdut speranţa şi a lăsat Pământul încercând să se integreze în altă parte. Ne-a creat pentru că S-a simţit singur, iar noi i-am arătat cât de singur te poţi simţi în compania cuiva. I-am arătat că nu contează câţi oamenii sunt în jurul tău dacă niciunul nu te înţelege şi nu te acceptă. I-am arătat că singurătatea e de preferat în faţa unuei companii toxice. I-am arătat că răul vine din prea mult bine.
      Dumnezeu e iubire? Posibil să fi fost, dar acum ne-a dat-o nouă pe toată, să ne distrugem cu ea. E plin de iubire în lumea asta, de iubire pentru ură, de iubire pentru amăgire, de iubire pentru sânge, de iubire pentru bani, dar niciodată de iubirea pentru iubire.
     Dumnezeule, poate o să vină o vreme când o să te iertăm, dar ziua aceea cu siguranţă nu e azi.