De multe ori ai ales să taci, pentru că ştiai că odată spus va fi real, ştiai că atăta timp că nu-ţi auzi cu voce tare propriile gânduri le poţi ignora.
Scriind ai crezut că poţi deforma realitatea, credeai că poţi face în aşa fel încât să trăieşti viaţa pe care mereu ţi-ai dorit-o. Credeai că scrisul te va ajua să fii cine vrei, să simţi mai mult decâ alţi oameni şi poate înr-un fel sperai că te va ajuta să înfrunţi lumea, să o înţelegi, să o manipulezi şi să faci ce vrei cu cei din jur. Dar nu a fost aşa. Credeai că atâta imp cât e negru pe alb e real, dar tu de fapt doar ai creat o bulă de ficţiune în jurul tău, ai creat un zid înre tine şi cei din jur. Un om ce scrie, ce creează, fie din vorbe, fie cu pensula, fie pur şi simplu din imaginaţie, nu e un om ce poate să trăiască continuu, e un om ce moare la intervale de timp, un om ce se pierde pe sine cu bună ştiinţă doar pentru a se putea căuta din nou în vreo creaţie făcuta la repezeală.
Trebuie să faci o alegere, trebuie să alegi, între tine şi ce poţi creea, între ei şi opera ta, între viaţă şi gânduri. Dar de fiecare dată când renunţi la lumea ta pentru a inra în lumea ce îţi e dată, nu rezişti, pentru că ţie îţi place mizeria din mâinile tale, îţi place să fii singur, să trăieşti cu imaginile tale despre lume şi totuşi asta te distruge. Ai de ales între a muri câte puţin în fiecare zi sau de a trăi câte puţin în fiecare zi, dar încă nu îţi dai seama în care dinre cele doua personalitaţi ale tale se încadrează astea. Nu îţi dai seama când trăieşti şi când mori, nu îţi dai seama...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu