Gropiţe

     Vreau să îţi mulţumesc pentru ce ai fost şi mai mult pentru că datorită ţie am învăţat ce ar trebui să fie. Vreau să îţi mulţumesc pentru că ai încercat să fii deşi ştiai că nu ai să poţi. Vreau să îţi mulţumesc pentru că ai reuşit să mă faci să fiu. Tânjind mereu după un punct de sprijin, după cineva care să îţi ofere un echilibru, nu te-ai gândit niciodată că un om întreg nu-ţi poate fi jumătatea lipsă. Ai crezut că vei reuşi şi ai reuşit, dar când ai întors privirea pentru a-ţi împărtăşi fericirea, nu era nimeni. Ai încercat să fii cineva, dar ai uitat câţi nu au mai fost din cauză că tu acum eşti. Degeaba faci gropiţe în obraji dacă ele arată golul din tine. Degeaba oferi îmbrăţişări cu spatele şi degeaba ai atingeri tandre, dar reci.
     Ai vrut să fii, dar ai uitat că a fi înseamnă a cunoaşte atât singurătatea cât şi iubirea. A fi e o artă, ce îmbină cu grijă şi măiestrie două extreme. A cunoşte doar una dintre cele două arte înseamnă a fi doar pe jumătate sau cu jumătate mai puţin, depinde care artă îţi e necunoscută.
     Îţi mulţumesc, nu pentru tine, ci pentru mine. Nu atât pentru că ai fost tu, cât pentru că sunt eu. Îţi mulţumesc pentru jumătatea care ai fost, dar un om şi jumătate e prea mult pentru unul singur şi prea puţin pentru doi.