Trecut. Viitor. Prezent

 De ce ne amintim trecutul, nu şi viitorul?

         Uneori ne dorim atât de mult să uităm trecutul să uităm de alegerile prosteşti pe care le-am făcut, alegerile acelea care au îndepărtat de lângă noi persoanele dragi, alegerile acelea pe care probabil dacă nu le-am fi făcut viaţa noastră ar fi radical schimbată.
         Ne gândim că toată viaţa noastră depinde de alegerile făcute, ne gândim că viitorul nostru poate fi schimbat de o singură pietricică ce nu-i la locul ei, de o singură picătură de ploaie ce a căzut unde nu trebuia, de o singură privire, un singur zâmbet.
         Ne gândim ca poate nu am făcut alegerea corectă, dar oare e vreuna corectă? Exista vreo alegere pe care am putea să o facem şi să nu ne aducă acelaşi final, aceeaşi viaţă lipsită de viaţă?
         Ne amintim trecutul, care ne face adesea să vedem cum drumul din faţa noastră se rupe în două, dar nu ne putem aminti viitorul care ar putea contopi din nou cele două bucăţi de drum separate.
         Amintirea viitorului ar putea face ca fiecare lacrimă ce cade pe obrazul nostru să se urce înapoi în marea de imagini a ochilor şi să rămână acolo până va ajunge să ne dezamăgească şi acest viitor atât de necunoscut nouă.
        Amintirea acestui viitor ce ne pare aşa îndepărtat ar putea să facă fumul de ţigară ce s-a răsfirat prin cameră să se adune şi să formeze din nou acea ţigară care s-a terminat, să formeze din nou acel întreg ce era odata, să vindece durerea priciunuită de fiecare fum tras din ea.
         Ne cunoaştem trecutul, nu şi viitorul. Amintirile din trecut ne înspăimânta şi ne aduc aminte de fiecare pală de vânt ce a stricat echilibrul ce era odata în viaţa noastră, iar necunoaşterea viitorului ne face paşii să tremure, ne face să ne îndoim de ce ar trebui să facem.
         Suntem ca nişte insecte lipsite de apărare în faţa papucului ce urmează să ne zdrobească de astfalt, asfaltul pe care l-am considerat apărătorul nostru.
          Şi uite aşa ne pierdem timpul gândindu-ne prea mult la trecut, trecutul fiind acea perioadă din viaţa noastră încheiată, ce nu ar trebui să mai aibă nicio legatură cu actualele noastre alegeri, cu actualele noasrte sentimente si temându-ne prea mult de viitor fără a ne mai putea bucura de prezent.
          Cum ar fi să ne trezim într-o dimineaţă fără să ne mai gândim la ziua de ieri şi cea de mâine, pur şi simplu să ne bucurăm că soarele se trezeşte în fiecare dimineţă pentru a ne lumina drumul, iar luna salta pe cer în fiecare seară pentru a ne veghea somnul.

prezent. prezent. prezent. prezent. prezent. prezent. prezent