Tuturor ne frică...

       Ne e frică că lucrurile nu o să iasă aşa cum ne-am dori şi că luptăm degeaba.
       Ne e frică de tristeţe, fără să ne gândim că pentru a fi trist trebuie să ştii ce-i aia bucurie.
       Ne frică de dezamăgiri, fără să ne gândim că înainte de-a fi dezamăgiţi ne-am pus inima în ceva.
       Ne e frică de supărare fără să ne gândim că fără supărare nu am mai aprecia fericirea.
       Ne e frică de lacrimi, fară să ne gândim că pot fi şi de bucurie.
       Ne e frică de eşec fără să ne gândim că pentru a reuşi e nevoie să eşuezi de mai multe ori.
       Ne e frică de prietenii falşi fără să ne gândim că fără ei nu am mai şti ce e un prieten bun.
       Ne e frică de întuneric fără să ne gândim că lumânarea poate să ne arate calea până şi în întuneric.
       
        A ajuns să ne fie frică şi de lucrurile frumoase din jurul nostru, ne e frică de ele pentru că nu vrem să le pierdem, iar frica aceasta ne impiedică să le apreciem.
        Ne e frică de tot ce ne înconjuară, de tot ce simţim.
        Suntem ca nişte pisoi fricoşi care trec prin întuneric fără să vadă lumina pe care o emană lumânarea din mâna lor.
        Arătăm încrezători şi stăpâni pe forţele proprii, dar numai noi ştim cum tremurăm la fiecare pas, la fiecare alegere ce trebuie făcută.
        Ne e frică de atât de multe lucruri,ne e aşa frică că ne e frică...