Un pion, nu un rege.

     Se cred regi, regi ce sunt protejaţi de toţi cei din jurul lor, regi ce stau în sptele pionilor uitandu-se la aceştia cum îşi sacrifică viaţa, libertatea pentru ei, fără să le pese, fără să simtă pic de recunoştinţă, singurul lucru pe care îl fac e să se mute o pătrăţică pentru a-şi salva viaţa.
    Aşteaptă ca toţi cei din jurul lor să se sacrifice pentru ei, să le aducă totul de-a gata pentru că dacă ei sunt în pericol jocul e pierdut.
    Nu realizează nicio secundă că nu sunt demni de locul de rege, că locul lor nu-i acolo.
    Sunt doar nişte pioni, cu toţii suntem nişte pioni. Luptăm, ne punem fericirea-n primejdie pentru rege, pentru regele nostru, regele ce ne călăuzeşte. Acest rege se numeşte scop.
    Cu toţii luptăm pentru un scop şi trebuie să avem mare grijă de acesta pentru că dacă-l pierdem, jocul se duce, speranţa se pierde şi nu mai avem nimic de făcut decât să privim piesele căzute de pe tablă, să rememorăm fiecare strategie eşuată şi să încercăm să nu privim piesele adverse ce par să strălucească în lumina lacrimilor ce-şi au lăcaşul în ochii noştri.
    Nu plânge, încă mai avem regina ce luptă pentru noi, regina ce ţine locul speranţei, ea energizează fiecare părticică din corpul nostru şi ne arată că trebuie să mergem mai departe.
    Suntem doar nişte pioni, luptăm pentru apărarea regelui, scopului împinşi de la spate de regină, de speranţă.
    Regele este cel ce trebuie apărat, fără el jocul e pierdut, dar pentru ca el să reziste e nevoie ca fiecare piesă să fie pe poziţie, e nevoie ca nimeni să nu-şi neglijeze sarcina.
   Suntem nişte pioni neînsemnaţi, dar luptăm pentru scopuri măreţe şi suntem susţinuţi de forţe magice.
   Merită să lupţi,  merită să crezi în miracole, merită să arăţi că poţi, merită sa trăieşti.
   Mai bine trăiesc o viaţă întregă ca singurul pion de pe tablă decât să ştiu ca am renunţat fără să dau o şansă scopului ce m-a adus aici.