E aşa multă agitaţie în jur, iar tu ai nevoie de odihnă, ai nevoie să stai singur cu tine, să te analizezi, să mergi in lumea ta, acolo unde totul e cum îţi doreşti.
Reuşeşti să te strecori printre obstacolele ce îţi aduc aminte de lumea reală, printre obstacolele ce ţi se par că te trag în jos, că te împiedică să te înalţi spre cer, să îţi arăţi splendoarea aripilor, să te arăţi în adevărata ta strălucire.
Ai ajuns în sfârşit să fii singur cu tine, să te poţi elibera, să dai jos măştile pe care le ţineai pentru ca cei din jur să nu vadă ce ai în suflet, să te protejezi de ei, de oamenii din afară, de care îţi e aşa teamă. Ce bine că acum te poţi elibera de ele, aproape ca te-ai fi sufocat dacă le mai ţineai mult sau s-ar fi crăpat şi ar fi arătat celor din afară pe acel tu pe care te chinui atât de tare să-l ţii ascuns, ferit de ochii lumii, acel tu prea fragil şi prea sensibil ca să poată da ochii cu lumea exterioară.
E aşa frumos atunci când stai doar cu tine şi nu te mai preocupă problemele celor din jur şi părerile pe care le au despre tine.
Cu toate că eşti doar în dormitorul tău simţi că alergi pe câmpii presărate cu flori, că zbori printre norii pufoşi, că eşti în armonie cu tine.
E greu să gaseşti un echilibru între cele doua lumi, e greu să găseşti un echilibru şi în tine..
Lumea ta imaginară e plină de iubire şi fericire, te simţi minunat în ea, însă are un defect: nu e reală şi din cauza asta nu te poate hrăni, nu poţi trăi în ea pentru totdeauna
Lumea reală e plină de ură şi gelozie, de tristeţe şi supărare, dar te hrăneste, te menţine în viata, îţi aminteşte că trăieşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu