Sistem

     Trec anii şi odată cu ei trecem şi noi. Timp e cât vrem noi să fie, dar noi nu suntem atât cât timpul şi-ar dori să fim.
     De ce să pierzi o viaţă încercând să fii cel mai bun într-un sistem făcut de oameni inculţi, de ce să lupţi pentru  a-ţi demonstra inteligenţa într-un sistem în care totul se măsoară în 10 şi 2. Pentru ce să iroseşti tot ceea ce eşti, ceea ce te defineşte, pentru a te conforma într-un ideal inventat cu ani în urmă, un ideal pe care cei ce-şi permit îl îmbunătaţesc. Un ideal ce niciodată nu e perfect. Un ideal ce mai trebuie şlefuit.
       Felicitări, eşti şef de promoţie, eşti exact aşa cum au vrut alţii să fii, ai ajuns cineva, dar acel cineva nu te defineşte.
      Am intrat aici plini de viaţă, cu o imaginaţie bogată de care alţii se tem, avem puterea, e la noi, avem energia şi inovaţia necesara de a rezolva probleme mult mai grele decât cele de matematică sau genetică, Dar apoi ni s-au dat numere ce ne definesc şi în loc ca lor să le fie frica de noi, am ajuns să ne temem, să luptăm pentru a intra în categoria oamenilor cu două cifre în piept.
     Ne-am distrus nervii, poteţialul, dorinţa şi tot ce aveam deosebit pentru a ne integra, pentru a fi aşa cum ne era dictat, iar apoi ne-am bucurat, ne-am simţit împliniţi, plângeam de fericire când eram decoraţi cu premii, când ne vedeam în faţa şcolii cu coroniţă pe cap. Incet am realizat ca nu despre asta e vorba, tot ce am învăţat nu m-a ajutat niciodată sa trec peste o problema din viaţa reală, toate lucrurile pentru care am muncit s-au dovedit nimicuri în faţa a ceea ce înseamnă să paşeşti singur afară, în lumea reală. Eşti învăţat să fii bun, drept, cinstit, să zâmbești, să fii pliticos, apoi tot ei se comportă cu tine după bunul plac spre propiul amuzament. Eşti format de oameni ce vorbesc automat fără a gândi ceea ce spun, eşti format de oameni ce au fost formaţi la rândul lor de cei ce iși permit să facă asta. Ai nevoie de ei şi ei au nevoie de tine, doar că ei sunt mai şmecheri, fac ce vor cu tine, te distrug cu totul apoi te premiează pentru asta.
      Am luptat şi eu pentru astfel de "virtuți", cred că cu toţii ne-am dorit ca măcar o data să fim apreciaţi pentru efortul depus, dar odată ce am înţeles ca sunt recompensată pentru propria ignoranţă am renunţat la a mai învăţ pentru un număr după care sunt catalogat.
      Văd zilnic oameni care te consideră inteligent după notele din carnet şi diplomele din dosar şi atunci îmi dau seama cât de puţin înteleg ei dacă se lasă manipulaţi de cei la care e aşa zisa putere. Valoarea omului nu se găseşte pe o foaie de hârtie ce poate să fie oricând distrusă, e în modul lui de a fi, de a se comporta, de a vorbi, dar mai ales de a gândi, iar atunci când tu ştii doar ce să gandeşti, nu şi cum, deja devine o problemă.
      Vânam note, ca toţi ceilalţi colegi ai mei, vânam o identitate care nici măcar nu mi se potrivea, vânam ceva impus, eram pe o pistă greşită crezând că la capătul ei am să găsesc împlinire. Îndrăznesc, acum, după ce am realizat toate astea, să mai strig câte o persoană "media 10" sau "media 5", în sinea mea râd, gândidu-mă cum aleargă oamenii aştia după nimic, neştiind câte obstacole sunt atunci când drumul ales are o linie de sfârşit, când chiar alergi spre ceva.
     Privesc roboţi cum merg şi umbre pline de viaţă ce încearcă să le atragă atenţia. Privesc cum viaţa din oameni piere şi moartea li se aşterne pe chipuri. O moarte a conştinţei, o moartea a unui vis, o moarte a dorinţelor, o moarte a identităţii.
     Alege să faci ceea ce-ţi place şi fii cât de bun poţi tu în asta. Renunţă la prejudecăţi şi accepta ceea ce nu poți schimba. Alege ca ziua de luni să fie o zi în care faci ceva pentru tine, o zi care să-ţi aducă bucurii. Extrage tot ce e bun și observă tot ce nu-ţi e de folos de la distanţă şi cu zâmbetul pe buze. Fii cine îţi doreşti să fii, fii cine simţi că eşti şi mândreşte-te cu asta. Nu eşti o marionetă, eşti cel care decide. Doar atitudinea ta contează la ce fac alţii, reacţia şi puterea de înţelegere. Nu te compara cu feţele zâmbitoare şi sufletele distruse, nu compara doi oameni, nu compara nimic niciodată. E normal să fii confuz, să te simţi pe nicăieri, să simţi că nu te potriveşti în povestea asta, pentru că nu e povestea ta, pe asta o scrii singur. :)