înţelegi

     Se spune că fericirea stă în lucruri mărunte, dar nu e oare trist că ajungem să fim forţaţi în a face dintr-un nimic ceva deosebit doar pentru că totul e prea şters pentru a conta?
     Oare nu e trist cum despărţirile de cei dragi sunt singurele care te fac să apreciezi ceea ce ai avut? Iar după o despărţire să fii forţat, fără puterea de a mai schimba ceva, să-i apreciezi pe cei ce nu au făcut nimic doar pentru că cei ce au făcut nu mai sunt? 
     Nu e oare trist că înţelegi mereu doar dupa ce ai pierdut?
     Nu e oare inuman să nu te pregătească nimeni pentru singurătate? Şi totuşi atâta timp cât e cineva care să te înveţe nu vei înţelege niciodată ce înseamnă să fii singur. Şi nu vorbesc de o singurătate văzută cu ochiul liber, nu vorbesc despre cei fără prieteni, fără familie, fără un partener. Vorbesc despre singurătatea pe care o simţi după ce ai dat tot ce aveai şi ai rămas doar cu imaginea absenţei. Despre singurătatea pe care o simţi atunci când priveşti un om în ochi şi tot ce vezi e propria reflexie.  Despre singurătatea pe care o simţi atunci când dansezi şi toate privirile sunt aţintite asupra ta. Despre singurătatea cuvintelor frumoase. Singurătatea nu vine din exterior, vine din interiorul tău, vine din neatenţia ta, din a da fără a cere, din a oferi cuiva care nu primeşte.
     Poate cea mai grea boală din lumea asta e singurătatea. Dar poate a fi prea mult e şi mai greu. A da şi a lua permanent şi constant, fără a avea ocazia de odihnă. A oferi la fiecare rugăminte, fără a şti ce presupune un refuz, cu câtă durere sau indiferenţă poate să vină.
     Oare nu cerem prea puţin de la noi?  Oare nu ne supraestimăm spunând de fiecare dată că e pentru ultima oară? Oare nu ne subestimăm când refuzăm să mai încercăm? Dar oare nu e fix invers? O subestimare când ne încăpăţânăm în a nu renuţa şi o supraestimare atunci când aruncăm totul în gol.
     Am putea da zeci de citate despre viaţă, dar niciunul, niciodată nu se va potrivi la două persoane. A compara doi oameni, doua situaţii nu te face decât să te afunzi în prejudecăţi şi iluzii. A crede că sunt oameni ce renunţă la ei pentru tine nu te face decât naiv, iar a crede că oamenii fac totul pentru propria persoană nu te face altceva decât un egoist incurabil.
     Nu îţi trebuie motive pentru a face ceva, cum nu îţi trebuie nici scop. Poate că par acţiuni lipsite de sens, dar oare dându-le un motiv nu te face oportunist? iar dându-le un scop nu te face la a renunţa la sentiment şi emoţie?
     Dorul? Dorul rar are motiv şi scop. Chiar dacă la prima vedere ar părea că dorul e determinat de absenţa cuiva, în esenţă dorul doar apare din când în când. Şi totuşi la o primă vedere dorul nu poate exista. Chiar dacă pare că dorul are un scop, acesta doar răscoleşte tot ce simţi. Şi totuşi cum poţi să mai simţi când îţi e dor? 
     Viaţa e un joc. Tu mai ştii să te joci? sau ai uitat ca noi restul...
     Tu ştii că jocul nu e competiţie? Tu ştii că nu trebuie să fii mai frumoasă ca ea? Tu ştii că nu trebuie să fii mai bun ca el?  Tu ştii că nu trebuie nici măcar să fii mai bun decât ce erai ieri?  Tu înţelegi că ieri şi mâine nu există?  Sunt doar unităţi pentru a-i da impresia omului că înţelege, că ştie şi că are control?
     Tu înţelegi că nu e important să mergi înainte? ci să mergi frumos. Tu înţelegi că nu e important să ai? ci să îţi doreşti si să faci totul pentru asta. Tu înţelegi că nu e important că ai plecat? ci că ai fost. Tu înţelegi că nu e important că ai renunţat? ci că ai încercat. Întelegi acum de ce scopul şi motivul sunt irelevante atunci când simţi? ÎNŢELEGI? Înţelegi acum de ce oamenii se pierd cu firea, de ce renunţă? Înţelegi acum de ce nu contează de câte ori pierzi? ci de câte ori îţi doreşti.
     Înţelegi de ce nu trebuie să te uiţi la rezultatul final ci la amintirile dobândite pe parcursul drumului? Înţelegi acum de ce mereu te întorci la acel ceva care într-o clipă de slăbiciune te-a făcut fericit? Înţelegi acum de ce refuzi noul doar pentru că undeva în trecut ţi-a fost bine? Înţelegi acum de ce ierţi uşor ceva ce te-a rănit doar pentru că de mult ţi-a adus un surâs? Eşti dependent de fericire şi totuşi o refuzi adesea când vine sub formă de lacrimi şi suspine?