De când eram mică credeam în magie şi îmi doream să pot face şi eu. Să am o baghetă magică care să împrăştie luminiţe colorate peste tot. Mergeam în bucătărie la mama mea şi îi spuneam că eu vreau sa fac magie, o rugam să îmi cumpere o baghetă şi să vină cu mine să căutam creaturi magice. Ea mă lua în braţe şi îmi spunea că magia nu există şi că o să realizez asta cu timpul. Când auzeam asta ochii mi se umpleau de lacrimi şi cum de pe atunci nu suportam să mă vadă cineva plângând fugeam în camera la mine şi mă aşezam pe pervazul geamului privind cerul şi îmi repetam de multe ori cu voce tare printre suspine că magia există. Refuzam să cred că ea nu exista, refuzam să cred că viaţa e aşa banală, refuzam să cred că mi-am irosit până acum timpul crezând în ceva ce nu există.
''Există magie?'' întrebarea asta ajunsese să mă bântuie peste tot. Îmi întrebam toţi prietenii, uneori ajungeam să opresc oamenii pe stradă şi să îi întreb dacă ei cred în magie, dar niciodată răspunsul nu era pe placul meu.
Într-o seară l-am gasit... răspunsul căutat cu atâta trudă.
Bunicul stătea pe balansoar în gradină, m-am dus şi m-am aşezat pe genunchii lui. L-am întrebat fără nicio introducere:
-Magia există?
-Tu crezi în ea? La întrebarea asta nu mă asteptasem. Oare credeam în ea cu adevărat ?! Am şovăit apoi i-am răspuns:
-Da, cred în ea.
-Atunci uită-te bine în jurul tău şi spune-mi crezi că stelele ar putea străluci aşa de tare fără magie? Crezi ca florile ar putea înflori fără magie? Crezi că am putea zâmbi fără magie?
Brusc m-am ruşinat pentru că m-am îndoit de lucrul în care credeam altă dată cu atâta ardoare.
Mi-am ridicat privirea spre cer şi m-am uitat la stele. Înainte mi se părea că toate sunt la fel, dar acum parcă fiecare avea ceva diferit, să fie de vina magia?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu