Pe zi ce trece îmi dau seama că suntem tot mai buni la ascuns sentimente, ne e tot mai greu să ne exprimăm, ne e tot mai frică să recunoaştem că aşa complicaţi cum suntem putem simţi iubirea.
E atât de simplu să iubeşti, atât de uşor, atât de frumos, dar noi suntem aşa de dificili încât facem ca şi iubirea să pară un chin.
Putem noi să schimbăm ce simţim faţă de o persoană? Nu, nu putem, dar totuşi ne ascundem, nu recunoaştem că iubim, ne minţim pe noi spunându-ne că nu ne pasă.
Mereu când dăm de greu spunem că nouă nu ne pasă, că noi nu simţim şi totuşi, spunând asta ne doare mai tare.
Avem impresia că sufletul nostru poartă o armură ce nu ne lasă sentimentele dăunătoare să intre, dar iubirea e unul dintre ele ??
Ne e frică să recunoaştem că iubim ca să nu părem mai slabi, dar oare nu suntem mai slabi fiindu-ne frică sa recunoaştem un lucru normal?
Suntem ca nişte cufere, e foarte greu să ne deschida cineva, iar cu cât uşa este forţată mai mult cu atât le este mai greu altora sa ne deschidă şi totuşi sunt anumite persoane în fata cărora ne deschidem de buna voie şi le arătăm toată comoara din interiorul nostru. În cazul în care cineva ajunge la comoara din noi exista doua variante ori ia mare parte din ea lasând în urma un gol imens, un spatiu pe care nu îl vom putea umple niciodată, ori va pune în valoare comorile din noi şi ne va mai dărui multe altele, ne va dărui din bogatiile lui, ne va dărui din el.
Singuri transformam lucrurile care ne puteau face puternici precum iubirea în lucruri ce ne dezarmează, ce ne descoperă, lăsându-ne fără nicio arma pe câmpul de luptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu