Afară plouă....pare că plouă destul de tare. Oare ce gândesc acum picăturile de ploaie? Cred că sunt fericite. Mi-ar plăcea să fiu picătura de ploaie. Toţi m-ar asemăna cu celelalte picături, nu ar vedea nimic diferit în mine, dar eu aş ştii că am de trăit doar până jos, aşa că m-aş bucura.
Dacă aş fi o picătură de ploaie nu aş avea timp să mă gândesc că alţii se supără pentru că eu sunt acolo, doar m-aş bucura că pot vedea totul de la înălţime, că am şi eu şansa să ajung undeva...atunci doar m-aş bucura.
Dacă ar fi aici bunica mea mi-ar spune ca iar am uitat să mai pun punct atunci când scriu, mi-ar spune ca din nou fac fraze kilometrice, dar cum nu e îmi permit să fac asta.
Sunt doar o simplă fată, mi se spune des că vorbesc mult, dar puţini ştiu că nu spun nici jumătate din ce gândesc şi puţini ştiu că observ mai mult decât las să se vadă. Puţini ştiu ce simt cu adevărat, dar îmi place asta. Cred că am ridicat acest zid acum mult timp, dar îmi place aşa. Ştiu că nimeni nu poate trece uşor de el, poate aşa am să sufăr mai puţin, deşi până acum am suferit destul pentru cei 14 ani ai mei.
Nu ştiu care e motivul pentru care stau aici şi scriu, cred că mă simt mai bine când fac asta, mă descarc. Cu toţii avem nevoie de prieteni cărora să ne destăinuim, la mine unii prieteni sunt foaia şi creionul. Sper că acum să nu vă gândiţi că e trist că am ajuns să am prieteni nişte obiecte fără viaţă , nu e un lucru care să vă întristeze. Am şi prieteni adevăraţi, ştiţi voi cum e căţelul meu sau stelele.
Stele sunt mereu alături de mine în cele mai grele momente: noaptea. Când se înserează ştiu ca nu mai pot fugi de întuneric şi încep sa mă întristez, dar apoi mă uit la stele şi îmi dau seama că nu sunt singură care trebuie să facă faţă nopţii. Mă uit la ele şi le admir, ele reuşesc să strălucească în ciuda întunericului, iar atunci când începe să lumineze dispar de pe cer, dar totuşi rămân in inimile celor care l-au văzut.
Mi-ar plăcea să fiu o stea, deşi mă intimidez atunci când mă priveşte mulă lume.
Mi-ar plăcea să fiu multe lucruri, poate un fluture, aş putea zbura oriunde şi aş avea totuşi o viaţă suficient de scurtă încât să nu mă plictisesc. Dacă aş fi un fluture nu mi-aş putea vedea frumuseţea, dar ceilalti m-ar putea admira.
I-am spus unui prieten odată toate astea. I-am spus că aş vrea să fiu ca o picătură de ploaie, să nu-mi pese decât de traseul pe care îl am eu de făcut. Să fiu o stea, să pot lumina întunericul şi să aduc pe feţele oamenilor zâmbete, să le dau un impuls îndrăgostiţilor prea timizi să îşi mărturisească sentimentele. I-am spus că aş vrea să fiu un fluture ca să pot zbura oriunde. Şi ştiţi ce mi-a spus? A zis că eu sunt mai mult decât o picătură de ploaie, eu nu doar că pot avea grijă de viaţa mea, o pot îmbunătăţi şi pe a celorlalţi. Mi-a spus că eu sunt mai mult decât o stea, eu pot face până şi întunericul să lumineze, Mi-a spus că sunt mai mult decât un fluture, pot zbura oriunde, dar pot avea şi un scop, astfel făcând călătoria mai frumoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu