Ce este fericirea?

     Fericirea e o stare de bine, aşa spune toată lumea, dar diferă de la om la om. Nimeni nu poate spune cu exactitate ce e fericirea. Nu toţi au ocazia să o simtă, dar toţi şi-o pot imagina sau dori. Nu toţi au ocazia să o simtă deoarece refuză, fericirea mereu gata să ne iasă în cale, doar că noi alegem dacă să închidem sau nu ochii când e prin apropiere.
     Pentru mine fericirea e ca o ţintă, ca un scop. Dacă nu optăm pentru fericire, atunci pentru ce? Şi totuşi ce este fericirea asta despre care vorbim cu toţii? Nu prea cred că e un aliment sau un obiect, nici măcar o fiinţă, dar cu toate astea vedem adesea copii care se bucură pentru o îngheţată sau pentru o nouă jucărie şi eu mă bucur când văd anumite persoane, când văd cerul plin de stele sau atunci când simt picăturile unei ploi de vară cad pe pielea încinsă de soare. Şi atunci ce e fericirea?
     Să fie fericirea emoţia pe care ne-o dau lucrurile şi fiinţele din jur? Să fie fericirea în orice? Să fie fericirea aşa uşor de atins? Probabil că da, altfel nu-mi explic de ce mă simt aşa de bine atunci când văd sau fac ceva ce-mi place.
     Dacă unei persoane îi place să plângă şi să sufere, asta mai e fericire? Dacă unei persoane îi place să stea în starea de întuneric şi rău, dacă pe ea asta o face fericită, mai vorbim atunci de acelaşi fel de fericire?
     Deşi ştiu undeva acolo în adâncul meu că fericirea e şi într-o picătura de apă, uneori e mai mulă fericire intr-o picătura decât în oameni, mă întreb dacă toate astea nu-s doar iluzii ale naivităţii mele.
     Mă întreb dacă fericirea cu zâmbete şi îmbraţişări, genul acela de fericire pe care trebuie să îl porţi ca o mască pentru că aşa e frumos este ceva impus de societate si educaţie sau fericirea e pur şi simplu tot.
     Vreau să cred că fericirea însemnă să fii tu, să ai dorinţe, să iubeşti, să plangi, să faci ce simţi. Fericirea e să vrei să fii mereu mai bun, mai iubitor, mai înţelept, mai amabil, să vrei mereu să iţi depăşesti limitele. Cred că fericirea vine atunci când înţelegi căea e mereu cu tine şi a fost mereu, atunci când înţelegi că tu eşti fericirea. Atunci fericirea nu mai e un scop, fericirea devine calea spre acel scop.
     Şi cu toate că eu spun lucrurile astea tot mă mai întreb uneori dacă fericirea e ceva impus de afară sau e starea naturala pe care ar trebui să o avem.