Gând

     Te câte ori te-am pierdut în propriul monolog si te-am regăsit în discursul unui străin. De căte ori am înţeles că eşti mai mult pentru ei decât pentru mine. De tot atât de multe ori am ales să o iau de la capăt. De tot de atât de multe ori am ales să mă duc pe mine departe, doar pentru a putea fi tu fericit.

     Îţi doreai să ştii cum se termină. Aveai impresia că singurul mod în care poţi să fii fericit e să ai data exactă când ea o sa plece. Astăzi ţi-a demonstrat contrariul, ţi-a arătat că indiferent cât de multe ai ştii despre plecarea ei, despre povestea ei, oricât de mult ai simţi, atunci când ajungi la capăt doare la fel de tare.
     Îţi e dor de ea de atunci, cu cât o vezi mai mult cu atât ţi se face mai dor. Îţi e greu să vezi pe oricine în locul ei, ştii că oricine va veni nu e ca ea, ea era singura care se potrivea aici, inteligenţa ei, sensibilitatea, simţul umorului, sarcasmul dur, nu le vei mai găsi la nimeni. Oricât de mult mi-am dorit locul ei în trecut, acum înţeleg că partea ei de pat va rămâne mereu rece şi goală, căci oricâte ar trece pe acolo nu o vor putea umple.
     Lumea asta a fost făcută pentru ea, nici eu nu-mi mai găsesc locul de când a plecat. Am crezut că o dată cu plecarea ei am să pot începe să trăiesc, am să simt cum e să dispară umbra, dar nu e aşa, era singura care dădea lumină în jurul ei. Acum totul e rece şi lipsit de substanţă, iar tu eşti mai trist ca niciodată.
     Nu mă pot uita la tine fără să o simt pe ea, sunt sigură că şi tu o vezi de fiecare dată când te uiţi în oglindă. Ea avea nevoie doar să zâmbească ca totul să-i fie pus la picioare, dar niciodată nu a abuzat de puterea ei, era mult prea corectă. Probabil că a fost singurul nostru prieten, probabil ca niciodată nu o să ne gândim la ea fără lacrimi în ochi. Merg prin casă şi te văd cum priveşti în gol, te gândeşti la zâmbetul ei, la chicotitul de şoricel pe care îl avea atunci când avea în gând un plan răutăcios. O vezi pe ea aici deşi e departe, iar eu tot ce pot să fac e să mă uit cum dorinţa de a o avea aproape creşte în tine şi să mă simt vinovată că folosesc tot ce era al ei.
      Ea ţi-a înţeles dorinţa de a pune capăt, ea a înţeles că a continua înseamnă uneori a distruge tot ce ai. Ea ştia cât de singur te simţeai înconjurat de oameni şi cât de fericit erai singur. Ea putea să joace şi rolul tău, putea să ducă tot greul în spate pentru a-ţi lăsa ţie timp.
      Incapabil să oferi ceea ce primeai şi condamnat la o viaţă singur.
      A investit tot ce a avut în alţii, iar atunci când a obosit ne-a spus doar să luam ce ne trebuie şi să o lăsăm să doarmă. Ne- a dat fericirea, sinceritatea şi iubirea ei. Nu i-am putut întrerupe somnul. Semn de laşitate sau curaj?