Imposibilul!

       -Care e activitatea ta preferată?
       -Îmi place să visez spre imposibil, fac asta mereu şi nu mă plictisesc niciodată.

        -Crezi că există astfel de limite ca 'imposibilul'?
        -Da, acum cred. Atunci când eram mai mică totul mi se părea posibil, atunci puteam să zbor, să ating stelele, să dansez cu luna, însă acum după ce educaţia şi maturitatea au năvălit ca un val peste mine nu mai cred asta, nu mai am cum, viaţa m-a învăţat că suntem simpli oameni şi că suntem limitaţi.

        -Şi totuşi continui să visezi la imposibil deşi ştii că nu vei mai atinge niciodată această limită?
        -Da, mă hrănesc cu asta, visatul la lucrurile pe care mi le doresc deşi stiu că sunt imposibile mă ţine în viaţă şi îmi aduce aminte de cea mai frumoasă perioadă traită până acum: copilăria.

        -Crezi că vei mai crede vreodată în imposibil?
        -Nu cred asta, odată cu vârsta mi s-au impus tot mai multe limite şi degeaba am continuat să visez căci nu mai puteam să dau viaţă acelor vise ca altă dată.

         -Cum rămâne cu zicala ''copilul din nou nu moare niciodată''?
         -Nu moare, dar se maturizează, de cele mai multe ori prea repde.
 
         -Copilul din tine s-a maturizat prea repede? 
         -Mult prea repde pentru gustul meu, dar aşa au cerut ciscumstanţele şi a trebuit să mă conformez. Viaţa se joacă cu noi, ea alege unde începe o poveste şi unde se termină.