Un demon şi un înger

     De mult, pe vremea când pe pământ erau doar demoni şi îngeri, când fiecare zi era la fel, nimic nu ieşea din tipar, un demon s-a întâlnit cu un înger, s-au uitat unul în ochii celuilalt şi atunci s-a petrecut ceva magic.

     Demonul şi-a dat seama că prin toată răutatea lui e capabil să iubesca. Inocenţa îngerului îl atrăgea, faptul că nu era capabil să se gândească la lucruri rele, faptul că-şi pleca ochii de fiecare dată când se întâlnea cu cineva, tandreţea şi compasiunea cu care privea fiecare fiinţă inferioara îl înnebuneau.
     El era demon, nu trebuia să iubească, nu se putea lăsa influenţat de sentimente, trebuia să fie rău, dar în compania acestui înger era cu armele la pământ. În compania îngerului nu mai era demonul fioros de altă dată, era un demon îndrăgostit, un demon ce împotriva legii putea iubi.
     Îngerul atunci când s-a uitat în ochii demonului a citit în ei răutatea de care acesta era capabil, dar nu se putea opri să nu se gândească cum ar fi să-l ţină-n braţe, să-i arate toată tandreţea şi compasiunea de care era capabil.
     Ea era atrasă de putearea şi ferocitatea demonului. În comparaţie cu el, ea părea aşa de fragilă şi neajutorată, dar asta era tocmai ce-l atrăgea pe demon la ea.
     În acea noapte s-a petrecut ceva de neimaginat pentru ceilalţi, îngerul şi demonul s-au contopit, au devenit un întreg.
     Răul a devenit Bine şi Binele Rău.
     Cine s-ar fi gândit ca doua fiinţe atât de diferite ca albul faţă de negru se pot inţelege, se pot iubi, se pot completa perfect.
     Prin contopirea celor doua elemente, binele cu răul am apărut noi, oemenii, care nu suntem capabil nici de bunătatea îngerilor, nici de răutatea demonilor, dar putem iubi, putem iubi aşa cum şi îngerul a iubit demonul.
      În fiecare din noi e atât un înger cât şi un demon şi ei acolo împreuna ne fac să simţim iubirea, ei ne transmit sentimentul ce ne face ochii să sclipească şi corpul să tremure.