Versuri

Aceste versuri sunt scrise de un prieten:


Viaţa trece la fiecare ticăit de ceas Nu conştientizez cât timp mi-a mai rămas Stau în pat şi realizez că multe s-au schimbat Însă peste unele n-ai cum să treci imediat, Ce complicat e pe aici prin viaţă Când totu-ţi pare roz aşa pe faţă Într-o secundă totul s-a schimbat Şi-o iei de la capăt,resemnat Sunt sătul de probleme Şi de zile grele, La fel cum sunt sătul şi de ele Ştii bine că doar tu eşti fata din visele mele Eram copil Iubirea-mi era un sentiment străin Dar timpul a trecut şi copilul a crescut A iubit şi-a suferit,a ţinut în el prea mult,
Şi-asa merg mai departe Trec peste toate Dar niciodată n-o sa uit aceste şoapte Sunt sătul de probleme Şi de zile grele, La fel cum sunt sătul şi de ele Ştii bine că doar tu eti fata din visele mele.



Nu e ciudat cum majoritatea oamenilor scriu sau compun versuri atunci când sunt trişti? Nu e ciudat că marile opere prind viaţă datorită tristeţii? Nu e ciudat că versurile sau cuvintele capătă înţeles doar atunci când suntem trişti?
De ce a ajuns tristeţea să domine fericirea?